In intervalul orar 10 - 11 se vor testa și verifica echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Semnalele de alarmă
Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
semnalul ”alarmă aeriană” se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele
semnalul ”alarmă la dezastre” se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele
semnalul ”prealarmă aeriană” se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele
semnalul ”încetarea alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice,au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor